Eu contribui, tu contribui, El contribuie...
Autor: Vestitorul
Album: mesagerul Domnului
Categorie: Diverse

   Dacă dorești să contribui cu vreun articol sau cu o știre sau cu altceva, anunță-mă.

   
Îl căutam pe Dumnezeu în rândurile unor articole de pe un site creștin. Din rațiuni de timp, am cerut administratorului o adresă cu fluxul RSS, ca să pot primi postările în clientul de mail.
    Am primit mult mai mult, dar mi-am dat seama ceva mai târziu (iată unde a ajuns timpul pe care încercam să-l economisesc!). Pe lângă butonul RSS necesar, autorul site-ului mi-a oferit ceva în plus: posibilitatea de a contribui
.
    Ce însemna, de fapt, asta? Păi, în primul rând, dacă eu creez un articol pentru site-ul respectiv, fac același lucru ca el, iar asta ne face egali. Adică devenim una (în slujirea lui Dumnezeu prin cuvânt). Nu asta ne spunea Hristos în Ioan 5:19 sau în Ioan 10:30? Iată cum Dumnezeu a pus bazele unei relații între doi necunoscuți ce pot fi uniți prin dorința de a răspândi vestea cea bună. Iar, potrivit Matei 18:20, unde sunt doi sau trei, adunați în numele Lui, acolo este și El, deci lucrarea lor va fi binecuvântată.
    Ce poate fi mai frumos decât a da mai departe mesajul iubirii lui Dumnezeu către oameni? Ce poate fi mai înălțător pentru un suflet nevoiaș decât să primească o explicație, un răspuns, o încurajare, o speranță din Cuvântul Domnului, pe înțelesul său? Vă spun din proprie experiență: nimic.
    Cum reușești lucrul ăsta? Simplu: contribuind. Tipul nu mi-a propus să preiau administrarea site-ului, nu mi-a cerut nimic peste măsura puterilor mele, nu mi-a dat termene-limită, nu a avut nicio pretenție, ci doar m-a invitat „dacă doresccontribui...”
    Nu este, oare, ceea ce ne roagă și azi Dumnezeu să facem pentru Împărăția Lui? Nu își dorește, oare, Dumnezeu să contribuim cu ce putem, cu ce ne-a dat, la sporirea cunoașterii Lui, la luminarea cât mai multor suflete întunecate, la aflarea Adevărului într-o lume cuprinsă de tot mai multă minciună?
    Iată, răspunsul lui Dumnezeu pentru căutarea mea a venit. Am obținut acel flux RSS (pe care l-am cerut ca să aflu mai multe despre El) și, în plus, Domnul a sporit măsura, așa cum face El pentru cei care-L caută cu adevărat. Mi-a demonstrat, astfel, ce a vrut să spună în Evrei 11:6. (Gândește-te: a creat începutul unei relații între doi frați creștini ce nu se cunosc, cu un singur cuvânt! - asta ca să înțelegi mai bine Ioan 1:1)
    Dumnezeu ne roagă să contribuim. Tu ce zici? Eu am ales să Îi răspund ca Samuel: „Vorbește, Doamne, robul Tău ascultă!”

--
Vestitorul
mesagerul Domnului

Dreptatea Ta n-am ascuns-o în
inima mea, adevărul Tău și mântuirea
Ta am spus. N-am ascuns mila Ta și
adevărul Tău, în adunare mare.

(Psalmul 39:13-14)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/87212/eu-contribui-tu-contribui-el-contribuie