-un caz real-

Gheara nemiloasă a bolii puse stăpânire pe făptura zburdalnică a unui băieţel de numai câţiva anişori. Astfel că stările lungi de suferinţă îşi puseră amprenta peste el. Trupul îi deveni firav, plin de semnele chinurilor necruţătoare ale bolii.

Cu toată durerea fizică suportată, micuţul mai găsea o fărâmă de putere să vorbească şi uneori să zâmbească. Punea atât de multe întrebări… Ca un om mare. Despre cer, despre soare şi lună, despre creaţie, despre Dumnezeu…

Dar într-o zi, copilul îi ceru pastorului care îl vizita regulat să se joace cu el… de-a biserica… de adevăratelea. Cu rugăciune, cântări şi predică.

Pastorul, un tinerel cu inimă sensibilă, îi făcu pe plac: îşi luă rolul în serios şi ţinu o slujbă… ca la biserică. Băiatul fu peste măsură de mulţumit; una dintre dorinţe i se îndeplinise.

La scurt timp după aceea, micuţul muri… Dar moartea îi era cu mult mai preţioasă decât viaţa. De acum avea să se odihnească în braţele mângăietoare ale Creatorului său… Suferinţa nu mai exista…

                                                                               Cristina Magdalena Frâncu