Așteptări
Autor: Ioan Hapca
Album: Din vicisitudinile vieții
Categorie: Slujire
De la cei darnici, așteptăm să tot dăruiască,
De la cei zgârciți, tot așteptăm să se pocăiască.
Pe cei reci, i-așteptăm, cu foc, să se încălzească,
Iar pe cei mici, i-așteptăm cu drag să crească.
Dumnezeu să Se-ndure de toți, să ne miluiască!
De la cei buni, așteptăm tot mereu să ne ocrotească,
De la cei răi, tot așteptăm să se îmbunătățească.
Pe cei fericiți i-așteptăm cu drag, să ne fericească,
Iar pe cei nefericiți 'i-ajutăm, fericirea să își găsească.
Dumnezeu să Se-ndure de noi, de toți, să ne întărească!
De la cei tari, așteptăm să ne tot întărească,
De la cei slabi, tot așteptăm să nu se mai văicărească.
Pe cei înțelepți, i-așteptăm să ne înveselească,
Iar pe cei neînțelepți, i-ajutăm să se înțelepțească.
Dumnezeu să Se îndure noi, de toți, în Hristos să ne crească!
De la cei viteji, așteptăm să lupte pentru noi și să biruiască,
De la cei fricoși, tot așteptăm să nu ne mai dezamăgească.
Pe cei învinși, 'i-așteptăm să-și revină, să se tămăduiască,
Iar pe cei robiți, 'i-ajutăm cum putem să se dezrobească!
Dumnezeu să Se îndure de noi, de toți, să ne izbăvească! Amin
Zaragoza 27/01/2012
de Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/87356/asteptari