Vindecarea soacrei lui Petru
Autor: Pavel Mariana Florica
Album: Femeile Bibliei
Categorie: Diverse
Vindecarea soacrei lui Petru
Marcu 1:29-31


Isus a mers la Petru-acasă,
Căci prin cetatea lui trecea.
Când L-au chemat, în orice casă
S-a dus, că El nu refuza

Şi nici nu alunga pe nimeni
Din cei ce ajutor cereau
Dintre mulţimile de oameni
Care mereu L-înconjurau.

El n-avea tihnă niciodată
Fiindcă mulţimea-L îmbulzea.
Dar iată că de-această dată
Erau doar ucenici-câţiva.

Şi când intrară înăuntru,
În casa unde locuia,
Văzură pe soacra lui Petru
Prinsă de friguri cum zăcea.

Ştiau că-i o femeie bună
Şi Îl rugară pentru ea.
Isus o apucă de mână
Uitându-se ţintă la ea.

Din pat uşor a ridicat-o
Şi chiar în clipa aceea
Frigurile au lăsat-o!
Apoi, femeia le slujea.

Astăzi, s-ajungă şi la tine
În casă, Domnul Isus vrea
Bolnavii să ţi-i facă bine
De orice boală ar zăcea.

O, cheamă-L, ca să se atingă
Cu dragoste de mâna lor!
Numai El singur îi ridică
Şi dă tărie tuturor!

Acum, şi noi, ca ucenicii
Pentru ai noştri Te rugăm:
Familie, vecini, amicii,
Să vii să-i vindeci Te chemăm.

Zac mulţi bolnavi, dar nu de friguri,
Că poate s-ar fi vindecat,
Ci i-a lovit cu grele chinuri
Boala cu numele păcat.

Doar Tu eşti medicul cel mare
Care îi poate vindeca
Doar Tu poţi să le dai iertare
Vino, Isus, nu ne lăsa!






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/87725/vindecarea-soacrei-lui-petru