Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?
(Ioan 18:11)

Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.
Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.
Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!" Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

Vaietul chinului omului a ajuns până la Dumnezeu,
„Doamne, alungă durerea:
Umbra ce întunecă lumea pe care ai creat-o,
Lanţul strâns, care sugrumă
Care strangulează inima, povara care apasă
Pe aripile ce vor să-şi ia zborul,
Doamne, alungă durerea din lumea pe care ai creat-o,
Ca să Te iubească mai mult".
Atunci Domnul a răspuns la plângerea lumii Sale:
„Să alung durerea,
Şi cu ea puterea sufletului de a îndura,
Întărit prin încordare?
Să alung mila, care leagă inimă de inimă,
Şi marele sacrificiu?
Aţi pierde voi pe toţi eroii voştri care se înalţă din focul
Înţelepciunii înspre cer?
Să alung dragostea care răscumpără cu un preţ
Şi zâmbeşte în faţa pierderii?
Puteţi voi înlătura din viaţa voastră ceea ce se înalţă la Mine
Hristosul pe crucea Sa?"