Rugăciunea
Autor: D.P.
Album: Rugăciunea
Categorie: Meditatii

   Rugăciunea are efecte benefice asupra creierului

   Echipa departamentului de sănătate mentală a publicaţiei NewsMax a vrut să ştie adevărul despre rugăciune. Poate ştiinţa modernă să explice rugăciunea? Are efecte rugăciunea asupra creierului? Dacă da, ce beneficii poate oferi rugăciunea oamenilor, din punct de vedere fizic, mental sau emoţional?

   Pentru aceasta, Travis Davis, editorul Raportului pentru sănătate mentală a apelat la studii făcute de medici specialişti şi de oameni de ştiinţă cu scopul de a înţelege posibilele beneficii ale rugăciunii. Rezultatele au fost surprinzătoare şi au fost publicate în două rapoarte.

   Neurologul Andrew Newberg, unul dintre fondatorii neuroteologiei - domeniu care se ocupa cu studierea medicală ştiinţifică a relaţiei dintre creierul uman şi fenomenul spiritual, a condus în ultimii zece ani mai multe studii bazate pe tomografii computerizate speciale asupra a diferiţi subiecţi practicanţi de religie - incluzând călugări franciscani, budişti, dar şi credincioşi penticostali care vorbeau în alte limbi. Într-unul dintre aceste teste asupra penticostalilor, Newberg a fost uimit să constate că una dintre asistentele sale de laborator a început să cânte şi să vorbească în limbi! (http://salon.com-2006.09.20-newberg-).

   Rezultatele studiilor sale arată cum rugăciunea acţionează asupra a patru zone diferite ale creierului uman: lobul frontal, cortexul cingulat anterior, lobul parietal şi sistemul limbic. Astfel, circa 15 minute rezervate rugăciunii în fiecare zi pot ajuta la prevenirea pierderilor de memorie sau a tulburărilor mentale şi chiar a demenţei sau a bolii Alzheimer. În plus, rugăciunea zilnică aduce 47 de beneficii dovedite ştiinţific, inclusiv ameliorarea durerii, reducerea riscului de deces din cauza atacului de cord, scăderea posibilităţii apariţiei unui accident vascular cerebral, a anxietăţii sau a depresiei, a îmbunătăţirii imunităţii şi multe altele. 

   Potrivit lui Travis, studiile nu promovează nici o religie, dar aruncă o lumină nouă asupra rugăciunii, o disciplină spirituală pe care trei din patru americani o practică în mod regulat - fapt ignorat de cea mai mare parte a mass-mediei seculare. Şi 61 procente dintre români declară că se roagă sau meditează la lucruri spirituale zilnic, procentul crescând la 93 procente în cazul neoprotestanţilor!

   Creştinii ar fi trebuit să ştie despre beneficiile rugăciunii şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu, revelate de apostolul Pavel celor din Colose: " De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui..." (Col.19-21)  (articol revistă)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/88050/rugaciunea