Toate au un rost
Autor: Ioan Hapca
Album: Din vicisitudinile vieții
Categorie: Incurajare
Toate au un rost

Sub soare toate au un rost
Și-n cer cu rost sunt toate...
Sub soare multe-s de folos,
În cer, folositoare-s toate...

Sub soare pentru noi au fost
Făcute toate, si create
Însă e greu și-anevoios
Că lumea-i plină de păcate...

În cer, nespus e de frumos
Că toate-s veșnic luminate
De Domnul nostru Glorios
Ce-n mâna-I bună ține toate...

Sub soare stăpânește moartea,
Și-un întuneric tare gros...
În cer, e Viața si Dreptatea,
Stăpânul nostru Maiestuos.

Sub soare-i goană după vânt
Necaz, dureri și-amărăciune.
În cer, e totul drept și sfânt
Și fără pic de întinăciune.

Sub soare, toate trec curând,
Așa ca florile de Mai...
Da-n urma lui Isus călcând
Ajungi pe-al veșniciei Plai

Cu Dumnezeu, ce te-a iubit
Când tu Îl dușmăneai
Și pentru tine S-a jertfit
Să te strămute-n Rai!

15/03/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88092/toate-au-un-rost