Cu Tine Doamne
Autor: walyko
Album: Am scris ce am simţit, nimic mai mult
Categorie: Laudă și închinare
Cu Tine, Doamne

Cînd zorii dimineţii se arată,
Seninătatea cerului sublim,
Mi-aplec genunchii, sfinte Tată
Şi-n Faţa Ta mă-nchin.

Sunt copleşit, uimit, mă mir
De frumuseţea Ta măreaţă.
Se-ndreaptă gîndu-mi înspre cer
Şi inima mi-e ‘naripată.

Aş vrea să sorb această boare,
Să mă scufund în ea deplin
Şi dimineaţa pe răcoare
Cu Tine, Doamne, să mă plimb.

17.06.2008, 7:15, “El-Şadai”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88104/cu-tine-doamne