Stânci

Stă mândra stâncă de pe mal,
Lovită de al mării val,
Cu forța ne-mpăcatei uri -
A celei mai de jos naturi.

Murdare ape clocotesc
Și împotriva-i se unesc...
Dar să o sfărme n-au putut
Și iar o iau de la-nceput.

Ca să o miște doar puțin,
Iar apele ce-n urmă vin,
Să își lățească-al lor hotar
De neodihnă și coșmar.

Ca-n toate cele patru zări
Să nu mai fie decât mări!
Ca să dispară flori și cânt,
Să nu mai fie nici pământ,

Nici zâmbet gingaș de copii,
Ci doar o lume de stafii,
Dansând pe apele adânci!
Așa ar fi, de n-ar fi stânci!

Din haosul inițial,
Stă mândră stânca de pe mal!
Hotar al celor două lumi...
Între lumină și genuni!