Izvoare in Desert - 8 Iunie
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse
Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea;
şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.
(1 Ioan 5:4)
Dacă un om îngăduie, poate găsi ceva la fiecare cotitură a drumului care să-l jefuiască de biruinţa lui şi de pacea minţii lui. Satan este departe de a se retrage din munca lui de a încerca să-i înşele şi să-i distrugă pe copiii lui Dumnezeu. La fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, este înţelept să verifici temperatura experienţei tale ca să-ţi dai pe deplin seama de condiţiile din jur.
Dacă vei face aceasta şi-ţi vei manifesta cu fermitate credinţa la momentul potrivit, vei putea uneori să smulgi efectiv biruinţa din gura înfrângerii.
Credinţa poate schimba orice situaţie, oricât ar fi de neagră sau de dificilă. Dacă-ţi înalţi inima spre Dumnezeu într-un moment de credinţă autentică în El, poţi schimba repede împrejurările în care te afli.
Dumnezeu este încă pe tronul Său, şi El poate schimba înfrângerea în biruinţă într-o fracţiune de secundă, dacă ne încredem în El.
Dumnezeu este puternic! El poate elibera;
Credinţa poate fi biruitoare în orice încercare;
Frica şi îngrijorarea şi păcatul şi necazul pot fi înfrânte
Prin credinţa noastră în puterea colosală, victorioasă a lui Dumnezeu.
Aveţi credinţă în Dumnezeu, soarele va străluci,
Chiar dacă astăzi sunt nori negri;
Inima Lui a plănuit calea ta şi a mea,
Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă întotdeauna.
Când ai credinţă, nu trebuie să te retragi niciodată. Poţi să-l opreşti pe Vrăjmaş ori de câte ori îl întâlneşti. Marshal Ferdinand Foch
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8814/izvoare-in-desert-8-iunie