Ne amintim cu toții de eclipsa de soare din anul 1999. S-a știut că ochii trebuiau protejați de razele solare. Fiecare dorea să vadă acel „spectacol”. Milioane de oameni au procurat ochelari speciali pentru acel moment. Alții și i-au construit singuri, pentru că nu au mai găsit la vânzare.
Există, însă, o altă lume și o altă „lumină”, mult mai strălucitoare decât soarele! Este slava lui Dumnezeu! Strălucirea însușirilor Sale! Pe aceasta, oamenii nu o pot suporta fără protecție. Ca păcătos, omul nu poate sta în prezența lui Dumnezeu. El este pierdut în fața „razelor” sfințeniei Sale.
Biblia relatează despre oameni care au privit ceva din slava lui Dumnezeu și au fost umpluți de frică. Profetul Isaia a recunoscut că nu a putut sta în fața Domnului cu păcatele Sale. Pentru fiecare om va veni odată clipa întâlnirii cu Dumnezeu. În acest scop, este necesară o „protecție”. Toți avem nevoie de Mijlocitorul dintre Dumnezeu și oameni: Isus Hristos.
Cine Îl cunoaște pe Isus ca Salvator, aceluia îi este deschisă slava lui Dumnezeu și nu se mai teme.