Femeile-au purtat solia

Matei 27:56-61; 28:5-7; Marcu 15:40,41; Luca 8:2,3,
Luca 23:27,28,55; Ioan19,20; Fapte 1:14

De pe pamântu-acesta mare
Mântuitorul şi-a chemat
Doar doi'şpe oameni în lucrare
Şi pe aceştia i-a-învăţat

Să ducă vestea mântuirii,
Iertării de orice păcat
Doar prin credinţă, ispăşirii
Dându-i un preţ nemăsurat:

Însuşi Hristos, murind pe cruce,
Mielul sfânt al lui Dumnezeu,
Iertare pentru toţi aduce
Şi izbăvire de cel rău.

Iar ucenicii-aşa facut-au,
Cum Domnul lor i-a învăţat.
Vestea iertării raspândit-au
Prin Domnul mort şi înviat.

La a apostolilor ceată
Citim că s-au adăugat
Femeile, care odată
Cu ucenicii au plecat

Ca să-l urmeze pe Mesia
Cel sfânt şi binecuvântat.
Şi ele au purtat solia
Răscumpărării din păcat

Şi l-au urmat din Galileea
Ca să-i slujească necurmat
Fie pe drumuri, în Iudeea,
Fie-n cetate ori în sat.

Ele-au lăsat totul de-o parte
Ca să-l slujească pe Isus
Şi l-au urmat şi mai departe,
Vieţile-n mâna Lui şi-au pus.

Întâia dintre uceniţe
A fost chiar mama lui Isus
Dând glas profundei ei credinţe
În Fiul cel trimis de sus.

Chiar de la prima Lui minune
Când apa-n vin a transformat
"Să faceţi tot ce vă va spune!"
Pe slujitori i-a îndemnat.

Acelaşi sfat ni-l dă şi nouă,
Celor din anii două mii.
Cu ea, mai erau încă două
Mironosiţe, tot Mării;

Una, Maria din Magdala
Din care dracii-a alungat
Şi alta, de la care boala
Domnul Isus a-ndepărtat.

L-au mai urmat din Galileea
Şi-alte femei care-i slujeau
Ioana, dar şi Salomeea
Îl ajutau cu ce puteau.

Şi multe altele veniră,
Pe care El le-a vindecat
De boli, şi-acestea îi slujiră
Căci l-au iubit şi l-au urmat.

Veşmântul fără cusătură
Pe care Domnul l-a purtat,
Tot uceniţele-l făcură,
Dar la Golgota i l-au luat

Ostaşii care-l răstigniră
Şi care l-au batjocorit
Între ei toţi îl împărţiră,
Chiar de cămaşă l-au lipsit.

Îl părăsiră toţi pe Domnul...
Chiar ucenicii au fugit!
Noi ştim cu toţi: aşa e omul,
Fuge, când teama l-a-încolţit!

Pe când păşea cu crucea-n spate,
Femeile doar l-au urmat
Şi să-l privească de departe
La Golgota, pe deal au stat.

Plângeau acolo de durere
Şi după El se tânguiau:
"Cum, El, care avea putere
Răbda atât?"-se întrebau.

De-amărăciune-şi băteau pieptul,
S-au tânguit şi au strigat
Când Domnul, bunul şi-nţeleptul
Învăţător, duhul şi-a dat.

Dar nici atunci nu-l părăsiră,
De lângă cruce nu s-au dus.
Ce se întâmplă urmăriră
Să vadă unde va fi pus

Trupul cel sfânt, dar fără viaţă
Al scumpului lor domn, Isus
Apoi,-n a doua dimineaţă
Şi la mormântul Lui s-au dus

Cu mirodenii, cu miresme
Să ungă trupul Domnului.
Credeau că nu le va fi lesne,
Căci la gura mormântului

Ştiau că e o piatră mare
Şi că mormântul e păzit.
Dar când ajuns-au, cu mirare
Văzură că e prăvălit

Pietroiul, e dat la o parte
Iară mormântul era gol!
Femeile, înspăimântate
Au mers să spună tuturor

Că trupul Domnului lipseşte,
Poate ştiu ei ce s-a-întâmplat.
Dar în grădină, le-întâlneşte
Isus Hristos, cel înviat!

Domnul le zise: "Nu vă temeţi!
Eu sunt, Isus, am înviat!
Nu staţi, ci la apostoli mergeţi,
Spuneţi-le ne-întârziat

Că-s viu şi că mă sui la Tatăl
Cel sfânt şi binecuvântat.
Iată că se-mplineşte totul
Aşa precum v-am învăţat!"

Şi vestea cea mai minunată
Ce pe pământ a răsunat
De uceniţe-a fost purtată
Întâi: "HRISTOS A ÎNVIAT!"

Şi noi, femeile creştine
Aceeaşi veste mare-avem:
"Hristos cel viu, Mirele vine!
Fiţi gata să-l întâmpinăm!"