Când n-ai pe nimeni lângă tine,
Pe-un umăr capul să ți-l pui,
Când lacrimile în ochi lucesc
Șiraguri presărate de rubine
Și n-ai durerea cui să-i spui,
Te-așteaptă Tatăl tău ceresc
Cu drag în brațele-I divine.

În nopțile adânci ale-ncercării grele
Privind prin geam spre nicăieri,
Uitate vremi, în suflet se trezesc
Și începi a te topi ușor în ele
Să uiți cumva de grelele-ți dureri...
Dar nu te lasă Tatăl tău ceresc,
Te ia din nou în brațele-I fidele.

Când în tainice viziuni sufletești
Cu aripi de liniști ușoare și reci
Se preling fiorii acrimioși ai morții
Și groaza respiră prin porii-ți lumești,
Veșnicia înțelegi c-ai putea să-ți petreci
În focul de veci cu tâlharii și hoții...
Dar Tatăl ceresc a plătit ca în veci
Cu-al Său Fiu Preaiubit, în cer să trăiești.

Zaragoza 12/02/2012
de Ioan Hapca (Ionică)