Psalmul 129:23-24

În ceas târziu din noapte, înfiorat, spăşit,
Strig către Domnul slavei, privind spre infinit,
Mă cercetează Doamne, cunoaşte-mi inima,
Încearcă-mi firea, gândul şi vezi cărarea mea.

Priveşte cu-ndurare, de drumul mi-e greşit,
Îndreaptă-mă pe cale Tu, Domnul meu iubit,
Condu-mă pe cărarea ce duce către cer,
Plăcerile de-o clipă, azi sunt şi mâine pier.

Nimic nu-i desfătare aici pe-acest pământ,
Doar trudă şi sudoare şi goană după vânt,
Aducerea aminte şi răul de-ai păstra,
Cine-ar putea o, Doamne să stea în faţa Ta?

Nelegiuiri sunt multe şi amintiri ce dor,
La Tine e iertare; al dragostei fior,
Îmi dă încredinţarea că m-ai iertat Isus
Şi fiecare clipă mă-nalţă tot mai sus.

Am semănat cu lacrimi umblarea-mi pe pământ,
Culesu-am himere şi zborul meu s-a frânt,
Dar întâlnind Lumina-ntr-o zi, trăirea mea
Şi-a răstignit egoul, pe deal la Golgota.

A mai ţipat o clipă, atunci în început,
Dar mă gândesc o, Doamne, pe Tin´cât Te-a durut,
Să simţi atâta ură, respingere deplină,
Când Tu ne-ai dat viaţa, din viaţa Ta divină?

În dimineţi arzânde, privesc departe-n zări
Şi sper să văd Isuse cum te cobori pe nori,
Vino de mă veghează să fac doar voia Ta,
Cuvântul Tău mi-e Lege, acum şi pururea!

15/02/2012, Barcelona-Lucica Boltasu