În seara asta sfinte Tată
Autor: Teodor Groza
Album: Intristari si bucurii
Categorie: Evanghelizare
În seara asta sfinte Tată
În seara asta sfinte Tată
Când iată aici ne-am adunat
Mai lasă Duhul Sfânt la lucru
Să ne convingă de păcat.
Şi Ţie-ţi cerem Cel Prea Înalt
Fă seara asta pentru noi
Amurg de sfântă cercetare
Şi înălţare din „noroi”.
În seara asta bun Părinte
Trezeşte-ne din somn, din morţi
Mai dă-ne har , mai dă-ne minte
Şi luminează-ne pe toţi.
Acum , aici , o Domnul nostru
Cuvântul Tău vrem să ascultăm
Prin el să ne-nţelegem rostu
Şi prin credinţă să-Ţi urmăm.
Te rog să faci această seară
Hotar la orişice păcat
Tot cei firesc în noi să moară
Ca să trăiască ce-i curat.
În seara asta rânduită
De Tine chiar din veşnicii
Coboară-Te la noi cu harul
Împarte sfinte bucurii.
Domnul oştirilor cereşti
În seara asta lupta-i mare
În noi doar Tu să biruieşti!
Avem nevoie de schimbare.
În seara asta să ne dai
La toţi, de sus înţelepciune
Să-ndrepţi deplin al nostru trai
Mai mult spre Cer decât spre „lume.”
de Teodor Groza 14.02.2012 Vişeu de Sus
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/88277/in-seara-asta-sfinte-tata