Izvoare in Desert - 23 Iunie
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse
Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape
ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare,
s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat:
„Doamne, scapă-mă!" (Matei 14:29-30)
John Bunyan a spus că Petru a avut într-adevăr puţină credinţă, chiar şi-n mijlocul îndoielilor lui. Cu toate că a strigat de frică, a strigat după ce a coborât din barcă şi a mers ca să ajungă la Domnul Isus.
În acest pasaj din Scriptură, vedem că privirea lui Petru era de fapt o piedică. Odată ce a păşit afară din barcă, valurile nu mai erau treaba lui. Preocuparea lui ar fi trebuit să fie numai cărarea de lumină care strălucea prin întuneric de la Hristos Însuşi. Chiar şi strălucirea unei împărăţii de zece ori mai strălucitoare decât cea a Egiptului antic n-ar fi trebuit să distragă atenţia lui Petru.
Când Domnul te cheamă să vii pe ape, păşeşte afară cu credinţă şi bucurie. Şi nu-ţi lua niciodată privirea de la El nici o clipă. Nu vei învinge măsurând valurile, nici nu te vei întări măsurând vântul. Dacă încerci să studiezi pericolul aceasta îţi poate cauza de fapt căderea înaintea lui. Dacă te opreşti la dificultăţi, valurile se vor sparge peste capul tău.
„Ridică-[ţi] ochii spre munţi" (Ps. 121:1) şi mergi înainte. Nu există altă cale.
Ţi-e frică să te avânţi mai departe?
Credinţa te lasă să înoţi!
El nu te va lăsa niciodată;
Doar prin încredere vei cunoaşte
Părtăşia cu El.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8829/izvoare-in-desert-23-iunie