Vrea cineva ... să-Mi poruncească ... pentru lucrarea mâinilor Mele? (Isaia 45:11)

Domnul Isus a abordat acest subiect cu Dumnezeu când a spus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu" (Ioan 17:24). Iosua l-a folosit în timpul marii lui victorii, când şi-a ridicat suliţa spre soarele care apunea şi a strigat cu glas tare: „Opreşte-te, soare" (Iosua 10:12). Ilie a făcut uz de el când a oprit ploaia din cer şi a pornit-o din nou după trei ani şi jumătate. Martin Luther l-a urmat când, îngenunchind lângă colegul său muribund, Philipp Melanchthon, a interzis morţii să-şi ia victima.
Este o relaţie minunată în care Dumnezeu ne îndeamnă să intrăm. Cu siguranţă suntem familiarizaţi cu pasaje din Scriptură ca cel care urmează după versetul de mai sus: „Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor" (Isaia 45:12). Dar a şti că Dumnezeu ne îndeamnă să-I poruncim să intervină, ne dezvăluie o schimbare surprinzătoare în relaţia noastră obişnuită!
Ce diferenţă între această atitudine şi ezitarea şi nesiguranţa rugăciunilor noastre lipsite de credinţă, cu care ne-am obişnuit atât de mult! Repetarea constantă a rugăciunilor noastre le-a făcut să-şi piardă puterea de pătrundere.
Gândeşte-te cât de des Domnul Isus, în timpul misiunii Sale pământeşti, i-a pus pe alţii în postura de a-I porunci. „Când au ieşit din Ierihon", Domnul Isus S-a oprit şi a răspuns celor doi orbi care L-au chemat. „Ce vreţi să vă fac?" (Matei 20:29,32). Era ca şi cum El ar fi zis: „Puteţi să-Mi porunciţi".
Am putea uita vreodată cum i-a dat Domnul Isus cheia resurselor Sale unei grecoaice de obârşie siro-feniciană datorită răspunsului pe care I l-a dat? De fapt, El i-a spus să ia tot ce are nevoie (vezi Marcu 7:24-30).
Ce minte omenească poate realiza pe deplin întreaga semnificaţie a poziţiei înalte la care Dumnezeu, în dragostea Sa, îi ridică pe copilaşii Lui? El pare să spună: „Toate resursele Mele sunt la dispoziţia ta". „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face" (Ioan 14:13). F. B. Meyer

Spune muntelui acestuia: „Du-te,
Aruncă-te în mare";
Şi nu te îndoi în inima ta
Că aşa se va întâmpla.
Aşa va fi, nu te îndoi de Cuvântul Lui,
Somează-ţi muntele prin Domnul!

Revendică-ţi dreptul la răscumpărare,
Cumpărat cu sânge scump;
Trinitatea s-a unit
Ca să-l facă real şi bun.
Aşa va fi, supune-te Cuvântului,
Somează-ţi muntele prin Domnul!

Eul, boala, necazul, păcatul,
Domnul le-a purtat în ziua aceea
În Preaiubitul Său,
Şi tu eşti eliberat de acum.
S-a făcut, odihneşte-te în Cuvântul Lui,
Somează-ţi muntele prin Domnul!

Înconjoară zidul vrăjmaşului
Cu o rugăciune tăcută, apoi înalţă –
Înainte să-i cadă meterezele –
Strigătul de laudă al victoriei.
Aşa va fi, credinţa se odihneşte în siguranţă,
Somează-ţi muntele prin Domnul!

Masivele porţi de aramă,
Barele de fier cedează,
Ca să-i lase pe credincioşi să treacă,
Învingători în orice domeniu.
Aşa va fi, vrăjmaşii au fost respinşi,
Somează-ţi muntele prin Domnul!

Ia deci credinţa lui Dumnezeu,
Eliberează-te de întinarea îndoielii;
Toiagul care face minuni
Aruncă toată raţiunea afară.
Aşa va fi, bizuie-te pe Cuvânt,
Somează-ţi muntele prin Domnul!
selectat