De când intrat-ai cu lumină
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Zidire spirituala
DE CÂND INTRAT-AI CU LUMINĂ...

De când intrat-ai cu Lumină
În viaţa noastră, Mire drag
Ne-mbraci în dragostea-Ți divină
Şi nu mai tremurăm sub steag.

Eram pierduţi în mediul rece
Şi tot mai mult ne adânceam
Voiam himera ca să plece
Dar s-o distrugem nu puteam.

Dar Raza cea dumnezeiască
A curățit lăuntrul tot
Și a putut să nimicească
Orice atac, orice complot.

Suntem acum pe-ngusta cale
Și împliniri trăim din plin
Vedem frum’seți și în petale,
Vedem frum’seți și în destin...

Ne-am implicat într-o slujire
Unde-Adevărul dă curaj
Să ne-avântăm spre nemurire,
Spre-acel mirific peisaj.

Vom depăși orice-ncercare
Că știm că nu ne părăsești
O, Fiule, ne-ai dat iertare,
Ai dovedit cât ne iubești.

gc/17 Februarie, 2012




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88497/de-cand-intrat-ai-cu-lumina