Izvoare in Desert - 23 August
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse
23 August

Prin credinţă Avraam ... a ascultat şi a plecat
fără să ştie unde se duce.
(Evrei 11:8)

Aceasta este credinţa fără vedere. A vedea nu este credinţă, ci raţiune. Odată, când traversam Atlanticul cu vaporul, am observat exact acest principiu al credinţei. N-am văzut nici o cale marcată pe apă, nu puteam să văd nici măcar ţărmul. Totuşi, în fiecare zi, marcam înaintarea noastră pe o hartă ca şi cum am fi urmărit o linie uriaşă trasată cu creta pe apă. Şi când am văzut pământul pe partea cealaltă a Atlanticului, ştiam exact unde eram, ca şi cum am fi fost capabili să-l vedem de la trei mii de mile distanţă.
Cum a fost întocmit traseul nostru cu atâta precizie? În fiecare zi, căpitanul nostru îşi lua instrumentele, privea spre cer, şi determina traseul după soare. El naviga folosind luminile cereşti, nu pe cele pământeşti.
Credinţa autentică de asemenea priveşte în sus şi navighează, folosindu-L pe măreţul Fiu al lui Dumnezeu. Nu călătoreşte niciodată uitându-se la linia ţărmului, la farurile pământeşti, sau la trecătorile de pe drum. Şi paşii credinţei ne conduc deseori la incertitudine totală sau chiar în întuneric şi dezastru, dar Domnul va deschide calea şi de multe ori face cele mai întunecate ore de la miezul nopţii la fel de strălucitoare ca zorii zilei.
Hai să mergem înainte astăzi, fără să ştim sau să vedem, ci încrezându-ne.
din Zilele cerului pe Pământ

Foarte mulţi dintre noi vrem să vedem drumul nostru printr-o nouă sforţare înainte ca măcar să fi pornit. Imaginează-ţi ce ar fi dacă am putea să ne vedem drumul de la început până la sfârşit. Cum ne-am mai dezvolta darurile spirituale? Credinţa, nădejdea şi dragostea nu pot fi culese din pom, ca merele coapte. Adu-ţi aminte că după cuvintele: „La început" (Geneza 1:1) vine cuvântul „Dumnezeu". Este primul nostru pas în credinţă care întoarce cheia în broasca uşii puterii Lui. Este adevărat că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar El îi ajută şi pe cei neajutoraţi. Deci indiferent de împrejurările tale, tu poţi să depinzi de El oricând.

A nădăjdui în Dumnezeu ne aduce la capătul călătoriei noastre mult mai repede decât picioarele noastre.

Multe oportunităţi se pierd când noi stăm şi ne gândim după ce El a spus: „Mergi!"
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8859/izvoare-in-desert-23-august