Saul- Ionatan, în primejdie
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Ionatan, în primejdie
1 Sam. cap. 14
Din nou spre seară s-au luptat
Și Dumnezeu, a fost cu ei
Ei multă pradă au luat
Oi, vite și-au tăiat viței
Cu tot cu sânge le-au mâncat
Cu toții, erau flămânziți
Legea Domnului au călcat
Cu toți erau nesocotiți
Saul, la toate s-a gândit
O piatră mare a adus
Și un altar a întocmit
Și lângă el, pe toți i-a pus
El a făcut primul altar
Spre închinarea Domnului
Și toți și-au adus al lor dar
În cinstea și spre Slava Lui
După ce toți s-au săturat
Saul, a stat și-a chibzuit
Ca sa pornească neîncetat
Spre filisteni, la urmărit
A cerut sfatul Domnului
Dar Dumnezeu, nu i-a răspuns
A înțeles că voia Lui
N-o va primi din Cer, de sus
Că cineva e vinovat
De toate ce s-au petrecut
E cineva care a încălcat
Și jurământul, n-a ținut
La moarte a hotărât să-l dea
Chiar orișicine ar fi fost
De la Domnul semne cerea
De cel, care nedrept a fost
Pe fiul lui sorțu-a căzut
Doar el e singur vinovat
La moarte așa cum a spus
El trebuia, să fie dat
Și moartea lui o hotărăște
Oricât de tare îl durea
El juruința-și împlinește
Căci Domnul său, asta dorea
Dar toată gloata de ostași
Cerea îndurarea, Domnului
Căci Ionatan nu a fost laș
A fost viteaz, cum altul nu-i
Și Ionatan, este iertat
Pentru curajul de-a lupta
Saul slavă la Domnu-a dat
Că fiu-n viață-i va lăsa.
va urma
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/88777/saul-ionatan-in-primejdie