- Hai să facem întrecere până la copacul acela! îl provocă Mark Kniss, în vârstă de opt ani, pe fratele său mai mare. Ridicându-se pe pedale, cei doi fii ai misionarului pedalau bicicletele cât puteau de repede, pe drumul prăfuit şi bătătorit de căruţe. În urma lor venea restul caravanei. lloy Kniss, misionar în India, îşi conducea încet Chevrolet-ul demodat, ocolind gropile. Lângă el stătea soţia sa Elisabeth şi fiica lor mai mică, Esther, iar pe bancheta din spate erau două femei biblice (termen folosit în India pentru femeile ce distribuiau Biblii), cu pielea maronie şi soţia unui predicator indian.
Trei evanghelişti indieni şi o bucătăreasă mergeau cu bicicletele în urma maşinii. Apoi veneau căruţele încărcate cu tot ceea ce un grup de misiune ar avea nevoie pentru o călătorie lungă de două luni de zile! Corturi, paturi pliante, coşuri, cărţi, hrană, medicamente, felinare şi unelte, care erau frumos împachetate în căruţele din lemn.
- Aş fi vrut să mai stăm în Bhotiyadihi pentru un timp, îi spuse Merk fratelui său, în timp ce se odihneau la umbra copacului, aşteptând ca ceilalţi să-i ajungă din urmă. Acolo am avut una dintre cele mai frumoase tabere pe care le-am făcut vreodată. Îţi aminteşti copacul acela de mango sub care am dormit? Mi-ar fi plăcut să agăţ un leagăn de acea creangă uriaşă, chiar deasupra cortului nostru.
- Da, dar tata s-a rugat cu privire la acest lucru, răspunse Paul care avea zece ani. El şi ceilalţi predicatori au decis să plece astăzi dacă se opreşte ploaia, şi chiar imediat după asta au văzut cum începea să se însenineze. Aşa că diseară vom fi în Panduka. Mă întreb cum o să fie tabăra aceasta?
Era o după-amiază luminoasă şi însorită când caravana misionarilor ajunse în satul Panduka. Tatăl lui Mark se grăbi să ceară permisiunea bătrânilor din sat pentru a tăbărî sub un pâlc de copaci înalţi de mango. Apoi, împreună cu ceilalţi bărbaţi misionari, ridicaseră corturile şi săpaseră o groapă în pământ, în care să facă focul.
O încărcătură de buşteni fu adusă de la una din căruţe şi pusă lângă groapa de foc. Când va veni seara friguroasă, mulţi săteni vor fi atraşi de căldura şi lumina focului făcut de misionari! Apoi Evanghelia preţioasă a lui Isus le va putea fi împărţită prin povestire şi cântare.
Era deja înspre amurg, când bucătăresele au terminat de pregătit cina şi oamenii au început să mănânce lângă foc. Mark împreună cu fratele şi sora lui stăteau şi priveau, în timp ce tatăl lor aprinse lampa cu gaz şi o agăţă de un stâlp. Lumina albă, curată şi licăritoare împinse toate umbrele întunecoase până la marginea taberei, şi îi făcu pe copii să se simtă în siguranţă.
- Acesta este cel mai luminos loc din tot satul, afirmă Paul către ceilalţi. Niciun indian nu are vreo lumină ca aceasta. Foarte curând vor veni să le vadă pe ale noastre! El avu dreptate. De pe cărările înguste şi şerpuitoare ale satului, oamenii începeau să vină. Câte doi, câte trei, şi apoi în grupuri mici, sătenii îşi făcură drum spre lumina şi căldura din tabăra misionarilor. Creştinii le-au urat bun venit şi apoi unul dintre predicatorii indieni conduse grupul într-o cântare. Pe la ora zece, Mark era foarte obosit. Întâlnirea se terminase, dar câţiva indieni încă zăboveau pe lângă foc vorbind cu predicatorii, în timp ce femeile şi copii se pregăteau de culcare, în corturile lor. Ochii lui Mark nu mai rezistau să stea deschişi, în timp ce acesta se întinse somnoros pe sacul ce servea drept saltea. Sacul era umplut cu paie, iar când se aşeză pe el, acesta foşni. Mark putea auzi murmurul oamenilor care stăteau lângă cort şi un alt zgomot în întuneric, un geamăt al crengilor de frunze, bătute de vânt. Se pare că va veni o furtună, se gândi Mark înainte de a adormi. Câteva ore mai târziu, Mark tresări din somn. Şuieratul vântului îi răsuna în urechi, iar partea de sus a cortului flutura sălbatic. La lumina palidă a lămpii, îl zări pe tatăl său stând lângă unul dintre stâlpii cortului, sprijinindu-l cu greutatea lui.
- Ce se întâmplă?! strigă somnoros băiatul speriat.
- Este un ciclon, îi răspunse mama cu o voce liniştită. Nu o trezi pe Esther. Dumnezeu va veghea asupra noastră!
Clipind, Mark privi împrejur. Mama lui era pe genunchi, ţinând lampa...şi probabil rugându-se. Tatăl mai înalt, stătea nemişcat lângă stâlpul cortului. Afară se dezlănţuia furtuna, însă înăuntru Mark îşi dădea seama de credinţa părinţilor în ocrotirea lui Dumnezeu. Încet, pleoapele se ridicară încă odată şi apoi se închiseră. Dimineaţa cerul era aşa de senin şi albastru, încât Mark se întreba dacă furtuna din timpul nopţii nu fusese cumva un vis. Dar atunci auzi voci entuziasmate venind din direcţia unde era focul aprins pentru micul-dejun: "Grindină?" "Da, da, grindină mare! Dar niciun bob de grindină nu a căzut peste corturile misionarilor!"
Îmbrăcându-se rapid, Mark alergă afară în dimineaţa strălucitoare. Peste tot în jurul lui, cei mari discutau despre furtună. "Cred că numai Dumnezeu ne-a păzit noaptea trecută", declară plin de mulţumire unul dintre predicatorii indieni. "A trecut un ciclon şi nu ne-a distrus nici măcar un cort!"
Deodată un grup mic de femei intrară în cercul misionarilor vorbind toate în acelaşi timp.
- Dumnezeul vostru, v-a salvat ieri! strigă o femeie gâfâind.
- Noi suntem din satul Bhotiyadihi, unde aţi avut tabăra ieri, interveni alta. Şi copacul acela mare, acel copac mare de mango, nu mai este, furtuna l-a doborât chiar pe locul unde aţi avut corturile, dacă nu aţi fi plecat ieri, aţi fi murit! Dumnezeul vostru v-a salvat, noi am venit la piaţă aici în Panduka, dar mai întâi am vrut să vă spunem despre acel copac!
Mark stătea lângă tatăl său şi asculta. "Copacul acela mare şi frumos!" se gândi el...Şi eu am vrut să rămânem în acel loc...dar tata s-a rugat şi Dumnezeu a trimis cer senin, ca semn că trebuia să plecăm. E bine că am ascultat de Dumnezeu! Ne-a ocrotit şi de data aceasta!
Notă istorică. Acest incident s-a întâmplat în anul 1935. Tânărul Mark nu a uitat niciodată noaptea în care familia sa a fost salvată de furtună. Când a crescut mare, a devenit medic şi împreună cu soţia lui, au petrecut 13 ani ca misionari în India.