Se scrie despre Blaise Pascal (1623-1662) că a fost un copil bolnăvicios, dar precoce. A primit instruire în domeniul matematicii de la tatăl său. Când tatăl său a refuzat să-i dea cărțile de geometrie, ca să-l determine să învețe limbile străine, băiatul a formulat 32 din postulatele lui Euclid, fără să le fi cunoscut anterior. Pascal a devenit cel mai mare matematician al Franței.
În 1654, când Biblia a devenit o realitate pentru el, aceasta i-a marcat viața. El a scris un volum intitulat Scrisori provinciale, în care ataca îndoielnicul cod moral al iezuiților. Frumoasele lui Cugetări au apărut după moartea sa. În această lucrare, a pus accent pe corupția omului și pe puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, în Hristos.
Să nu uităm că, oricât de sus am urca treptele ierarhiei sociale, există un sfârșit! Depinde de noi dacă acest sfârșit va fi un bilanț fericit sau o înfrângere rușinoasă. Blaise Pascal, deși a trăit puțin, a avut un bilanț fericit al vieții. Secretul a constat în faptul că, la momentul potrivit, și-a adus aminte de Creatorul său, de puterea răscumpărătoare, de Cuvântul lui Dumnezeu.
Dragii mei, vă îndemn cu toată dragostea, să vă opriți pentru o clipă! Din ce? De ce? Din orice activitate nefolositoare, din orice trăire deşartă, pentru că acum, este un moment potrivit să vă aduceți aminte de Creatorul nostru, de prețul cu care putem fi răscumpărați, dacă Îl acceptăm, dacă Îl credem, dacă dorim să ne fie SINGURUL STĂPÂN!
Slăvit să fie Domnul!