Blândul Păstor
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Evanghelizare
Blândul Păstor

Colo-n vale după-o stâncă, curge un izvor,
Firicel de râu ce duce în vale un dor...
Stânca din veac străjuiește eternă, tăcută;
Firicel de râu sunt eu, valul, inima supusă,
Urmând veșnicul răsărit, curgând în aval.
Când la ușă mi-ai bătut, Doamne, Te-am urmat.
Încet coboară-nserarea, lăsând vălul negru-n zbor...
Doară luna stă de veghe, petrecând nor după nor.
Stelele strălucitoare, vesel se- oglindesc în mări,
Iar o punte de lumină, leagă pământul de zări.
Este El, Cel răstignit pe lemnul de durere,
Ca să poarte pacea sfântă-ntre om și putere.

În sumbra umbră a nopții, cu liniștea de plumb,
Lumina îmbracă umbra, din depărtări urcând.
Un păstor cu un toiag, obosit, bătut de vânt,
Caută-n negurile lumii, oaia ce-a pierdut.
Dorea s-o aducă-n staul, o iubea prea mult,
Să o aibe lângă El, pe brațul cel sfânt.
În tăcerea negrei nopți, Păstorul umbla pe cale.
Bătea din poartă în poartă făcând o chemare.
Și bătu la prima ușă plină de zăvoare,
De-ale gândurilor lumii și-a plăcerilor ușoare;
Păstorul dorea să intre, să lase lumină,
Ochii minții să-i deschidă, să nască credință.

Din-năuntru se-aude un glas dur, cu supărare:
"Cine-i ?...Cine ești de mă deranjezi în noapte?"
Blând Păstorul îi răspunse:" Creștine, ascultă bine,
Eu sunt cel venit din timpuri, purtând cu Mine iubire."
Ușa rămase închisă, ferecată-n lacăt.
Plânse Păstorul cel Blând și îndurerat...
Iubirea-I sfântă, curată, creştinul a ignorat,
Îmbrățișând cu ardoare iubiri trecătoare,
Ce l-au orbit să nu vadă iubirea adevărată,
Să nu mai recunoască vocea ce-l chemase:
"Întoarce-te fiu iubit, Tatăl te așteaptă,
Lasă lumea păcătoasă, vino iar acasă!"

Pe cărările vieții, pe calea întunecată,
Umbla Păstorul cel Blând după oaia dragă,
Însă nimeni nu L-a vrut din lumea cea oarbă.
Satana voalul le-a pus ca să nu mai vadă,
Să nu poată a alege calea adevărată.
Așa, mulți s-au rătăcit pe cărări în noapte...
Însă se cred buni creștini și cu bune fapte,
Plătesc slujbe și pomeni, sfinte parastase,
Zicând că le-au făcut cu multă dragoste.
Plânge Păstorul cel Blînd pe creștinul orbit,
Printre idoli muți și surzi, rătăcit...


Plecă Domnul întristat, abătut, plângând,
Zdențuit, desculț, flămând, la poartă bătând.
Iar din casă-o voce dură strigă cât putu de tare:
"Cine ești, cum îndrăznești să mă deranjezi în noapte,
La această oră târzie, ca să mă trezești din somn?
Când dormeam așa de bine tu-mi bați în pridvor!"
Isus, blând atunci răspunde: "Deschide-Mi ușa te rog,
Sunt venit din înălțime, Eu sunt bunul Salvator!"
Și un râs plin de batjocuri se auzi din casă:
"Salvatorul meu ?...omule, vezi-ți de treabă,
Rău n-am făcut nimănui, zi-mi, de ce să mă salvezi?"
Și mai trase un zăvor lângă cele zece.

Mintea-i rămase închisă. Nu a-nțeles chemarea...
Că Cel ce-i bătu în ușă, era chiar Isus, salvarea,
Ce venise din mărire ca să-l mântuiască,
Să-l ridice din bezna lumii, să nu-l nimicească.
Plânse Păstorul cel Bun văzând cum se prăpădesc,
Neînțelegând strigarea, mesajul ceresc.
Și bătu la altă poartă care se-ntredeschise,
Și o voce fâstâcită chiar Îi mulțumise...
Însă era prea devreme ca să se întoarcă;
Era încă tânăr, dorea distracția-n viață;
Când va fi bătrân, va renunța la toate:
"Atunci am să Te aștept, acum nu se poate!"

Vântul se-nteți afară și-ncepu să plouă mult.
În târzia noapte, nimeni nu L-a vrut.
Dar departe-n vale, zărise o casă
Unde se vedea lampa aprinsă la fereastră.
Bătu-ncet, fără speranța că I se va deschide;
Însă-n prag, un om sărac se întrezărise.
Umil, cu ochii-n lacrimi, brațul larg deschise:
"Intră Domnul meu, lampa am lăsat aprinsă.
M-am gândit că de vei trece, să vezi lumină.
Așa sărac cum sunt, vei intra la mine,
Picioarele să Ţi le spăl. Păstor bun, divin,
Te invit să stai la masă și să povestim."

Peste tot unde bătu nimeni nu-I deschise.
Toți erau mult înstăriți și-ncrezători în sine.
La Domnul, la mântuire, se gândeau puțini.
Va veni o zi când nu-i va căuta nimeni;
Ceea ce vor strînge, pus va fi-n balanță.
Creștine, deschide azi ușa la a ta casă,
Nu-L lăsa afară, nu-L lăsa în noapte!
Ascultă-I chemarea dulce ce ţi-o face,
Hotărăște-te acum, vino și te-ntoarce;
Dăruiește-I a ta viață, urmează-L pe cale!
Oaspete să-ți fie-n toate zilele în casă;
Așa-ți vei asigura, veșnicia-n slavă.

09/02/2012 ALGHERO

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88994/blandul-pastor