Cât iarna-a fost – atâta dor
De inimi ce-au dorit să spere:
Se va porni cu-un mărţişor
Aniversarea Primăverii.

Atunci doream doară a şti
Din încleştarea dură-a gheţii:
Un ghiocel va răsări
La onomastica Vieţii.

Noi ne-am păstrat acelaş vis
În duh, în suflet şi în fire:
Albu-i chemare-n necuprins,
Iar roşul – jertfa de iubire.

Trecu crăiasa de cristal
Cu nopţi străpunse de veghere
Când ghiocelul de opal
Străpunse-omătul cu putere.

A răsărit... a câştigat...
Modest în razele de Soare
Cu inimi l-au întâmpinat
Două culori de mărţişoare.

Şi sărbătoarea se porni
Cu-această minunată veste
A Primăverii primă zi,
Şi-a Vieţii, proaspătă poveste.