Mă uit de mult, cu băgare de seamă

Mă uit de mult, cu băgare de seamă
La tot ce se întâmplă aicea sub soare
Și văd ce curând și firesc se destramă
Tot ce-adunăm cu greu, amar și sudoare.

Mă uit la vânt uneori, dorind să-nțeleg
Ce-l face să sufle adesea mai tare...
Cu praful din ochi și lacrimi mă-aleg
Și atât, din zadarnica mea cercetare...

Cu timpul mă lupt zi de zi și doresc
Să-l adun într-un fel, să-l așez undeva
Și-o clipă măcar aș vrea să-l opresc
Dar nimeni nu poate să facă ceva...

Mă uit de mult cu băgare de seamă
La mulțimea de stele înșirate pe cer,
Uimit de Cel ce pe nume le cheamă
Și ele răspund din adâncul mister...

Mă uit, să-L cunosc pe Cel ce-a creat
Ființa, viața, lumina... să-I înțeleg iubirea...
Căci mai bun, nimic nicăieri n-am aflat;
În El avem ființa, mișcarea, menirea...

Prin El suntem tari și veșnici, și mari
Și doar în El își are rostul deplin omenirea.
Să fiți cu băgare de seamă, „hoinari”:
Nimic n-are rost, dacă-ți pierzi mântuirea!

02/03/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)