Îndurarea lui Dumnezeu
Autor: Anonim
Album: Îndemnuri
Categorie: Diverse

    În prima jumătate a secolului al XIV-lea a trăit, în Anglia, un prelat evlavios cu numele Bradwardine. Era un om învățat în ale științelor, mai ales în matematică, dar cunoștea foarte bine și Scriptura. Ca doctor, a fost profesor la Universitatea din Oxford, apoi capelan al Curții Regale. Foarte smerit și simplu în felul de a trăi, a fost totuși, la început, foarte îngâmfat din cauza științei lui. Se încredea în înțelepciunea lui și socotea că omul cu puterea-i proprie poate să facă ceva pentru mântuirea sa.

    Într-o zi, pe când asculta în genunchi, în biserică, citirea Sfintei Scripturi, a fost izbit de cuvintele: Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Romani 9:16)

    Mântuirea nu vine nici din voință, nici din sforțările omului, ci din îndurarea lui Dumnezeu, din harul Său suveran și curat. La început, nu a vrut să se supună acestui adevăr care umilește mândria omului, arătându-i că nu poate nimic și că nu este nimic. Dar n-a mai putut să se împotrivească puterii Cuvântului și s-a întors la Dumnezeu, singurul care îl mântuiește pe păcătois.

    În curând, a și început să vestească ceea ce a primit!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/89143/indurarea-lui-dumnezeu