"Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiul" ( Ioan 14.13)
Să presupunem că eşti paralizat complet şi nu poţi face nimic pentru tine în afară de a vorbi. Şi să mai presupunem că un prieten puternic şi demn de încredere a promis că va trăi alături de tine şi va face tot ce ai nevoie. Cum l-ai glorifica pe prietenul tău dacă te-ar vizita un străin? I-ai glorifica generozitatea şi puterea încercând să te dai jos din pat şi să-l duci în braţe?
Nu! Ai spune: "Prietene, te rog, vino să mă ridici şi să-mi pui o pernă sub spate ca să pot vorbi cu musafirul meu. Şi, te rog, vrei să-mi pui şi ochelarii? " Iar vizitatorul tău şi-ar da seama, după cerinţele tale, că eşti neajutorat şi că prietenul tău este puternic şi bun. Ţi-ai glorifica prietenul prin faptul că ai avea nevoie de el, cerându-i ajutorul şi contând pe el. În Ioan 15.5, Isus spune: "Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce mult rod, căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic." Deci suntem cu adevărat paralizaţi. Fără Isus nu suntem capabili să facem nimic bun. Aşa cum spune şi Pavel în Romani 7.18: "Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea."
Dar conform celor afirmate în Ioan 15.5, intenţia lui Dumnezeu este ca noi să facem ceva bun - şi anume să aducem rod. Astfel, la fel ca şi în cazul prietenului nostru puternic şi demn de încredere - "V-am numit prieteni" (Ioan 15.15) - El promite să facă pentru noi ceea ce noi nu putem face pentru noi înşine. În acest caz, cum Îl glorificăm? Isus răspunde în Ioan 15.7: "Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da." Noi ne rugăm! Îl rugăm pe Dumnezeu ca, prin Hristos, să facă ceea ce nu putem face pentru noi înşine - să aducem rod. Versetul 8 ne oferă rezultatul: "În aceasta Tatăl Meu este preamărit: să aduceţi rod mult." Deci cum este glorificat Dumnezeu prin rugăciune? Rugăciunea este recunoaşterea deschisă a faptului că fără Hristos nu putem face nimic. Iar rugăciunea înseamnă întoarcerea de la noi înşine spre Dumnezeu, cu încrederea că El ne va asigura ajutorul de care avem nevoie.
Rugăciunea ne smereşte pe noi, ca fiind nevoiaşi, şi Îl înalţă pe Dumnezeu, ca fiind cel bogat.