Izvoare in Desert - 23 Octombrie
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse


Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise,
nici unul n-a rămas neîmplinit.
(1 Împăraţi 8:56)

Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă,
Şi lumina soarelui este aurie, cerul este albastru,
În timp ce drumul neted ne cheamă pe mine şi pe tine,
Şi cântecul păsărelelor răsună când mergem pe drum,
Când ne oprim să culegem florile de la picioarele noastre,
Când poposim să bem din izvoarele pe care le întâlnim,
Fericită, tot mai fericită, călătoria noastră va fi,
Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă,
Şi norii atârnă grei şi întunecaţi şi sumbri;
Dacă pietrele colţuroase împiedică şi blochează calea,
În timp ce vânturile aprige ne pătrund şi ne înţeapă cu frig;
Totuşi, draga mea, este o casă la capătul călătoriei,
Şi acestea sunt încercările pe care Tatăl le trimite
Ca să ne strângă ca pe nişte oi în staulul Său ceresc,
Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă.

Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) – aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă?
Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat
Când gerurile sunt în vale,
Şi piscurile munţilor sunt cărunte,
Şi cele mai frumoase flori sunt degerate,
Şi pomii înfloriţi mor,
Un Tată iubitor ne şopteşte:
„Toate acestea vin din mâna Mea";
Fericit eşti tu dacă te încrezi
Când nu poţi să-nţelegi.

Dacă, după ani de trudă,
Avuţia ta zboară
Şi rămâi cu mâinile goale,
Şi părul tău încărunţeşte,
Adu-ţi aminte atunci că Tatăl tău
Stăpâneşte marea şi pământul;
Fericit eşti tu dacă te încrezi
Când nu poţi să-nţelegi.
selectat

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8980/izvoare-in-desert-23-octombrie