În suflet S-a uitat Stăpânul...

Dorințele-s mereu în suflet și în voie rostul și-l aleg,
(Doar duhu-n taină le mai mustră, măsura când întrec)
Din făclia lor se-apleacă flăcări lungi, parcă petrec
Pe-un stăpân plecat s-aducă, foc în sufletul întreg.

Firescu înghesuie prin vine împătimiri convingătoare,
Dorinți febrile și lascive, plăceri nespus de înșelătoare...
Pompează pofte cu duiumul și ți le-așterne pe cărare,
Momeala stelei luciferici ce-n Iad te-ar ține la frigare.

În ochi lăuntrici se învârt, năluci de vis îmbietoare
Iar minții stupii-i tot roiesc idei grozave, impunătoare,
Ce zboară zilnic neobosite să-adune dintr-a lumii floare
Dulceți amar de pătimașe și nebănuit de otrăvitoare.

Rostogolit prin praf și foc, alergi spre închipuite altare...
Împresurat de gânduri negre, visezi ceva și visul doare...
Și totuși sufletul cunoaște dimensiunea cea mai mare,
Ce poate să-l ilumineze și-al morții bold să-l împresoare.

În suflet freamătă chiar dorul de slăvi cerești nemuritoare
Și acela de a-ți umple golul lăsat de Mâna Creatoare...
O, în suflet freamătă chemarea Sfintei Iubiri înălțătoare,
Nădejdea vieții nesfârșite în strălucita ei splendoare.

În suflet S-a uitat Stăpânul și ne-a văzut adânca disperare;
Aici scria păcatul - ,,Moarte!” și Legea, - ,,Condamnare!”
Da-n inima-I de Dumnezeu Preasfânt scria doar –„Îndurare!”
Arzând de dor să Își arate iubirea-I Sfântă, Jertfitoare.

16/03/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)