S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.
Se înoptase, şi El era singur acolo.
(Matei 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.
O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray
Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.
Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te" (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie
Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile" (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul" până când „Isus [rămâne] singur" (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers?
Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu ...! Dumnezeu şi eu ...!" Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit.
O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!" Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!
George Matheson