Ca pe un obiect de preţ, m-ai ridicat!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să fim așa cum vrea Isus!
Categorie: Slujire
Ca pe un obiect de preţ, m-ai ridicat


M-ai ridicat de jos și m-ai cules
M-ai ridicat din colbul deznădejdii,
Ca pe un obiect de preț, Tu m-ai ales
Şi mai ferit de marile primejdii

Eram pierdut în neştiinta mea
Şi înconjurat de atâta răutate,
Tu, inima mi-ai vrut să fie a Ta,
Mi-ai dăruit atâta bunătate.

Dar Domnul meu iubit, eu ce-ţi pot da,
Cum să Îţi mulţumesc că m-ai salvat?
Moştenitor eu sunt în slava Ta
Căci veşnic să trăiesc, Tu m-ai lăsat

Fidel Îmi cer să fiu ca să plătesc
Sângele ce a curs spre curăţire
Şi prin credinţa mea să-Ţi răsplătesc
Calvarul ce mi-a adus, mântuire.

Tu viaţă pentru viaţă, n-ai cerut
Numai iubire ai vrut, credincioşie,
Chiar când ai fost respins şi Te-a durut
N-ai arătat nici ură, nici mânie

Sunt giuvaer de preț din zestrea Ta
Mi-ai dat valoare şi m-ai ridicat
Tu, strălucire pură Tu-mi vei da
Sunt mai de preț ca orice nestemat.

Dar, cine-s eu? sunt poate, un nimic
Din punctul de vedere ce-l am eu,
Dar preţul meu e mare, deşi-s mic
Tu-mi dai valoare, Fiu de Dumnezeu!

Valoare-mi dai, pentru că eşti Valoare,
Tot ce atingi devine preţios
Pe cale când mă clatin, mult te doare
Ești fericit, când sunt victorios.

Amin

Câmpia Turzii, 10 martie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/89907/ca-pe-un-obiect-de-pret-m-ai-ridicat