Bugetul lui Moise pentru trecerea Mării Roşii
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

   Oare ştia Moise ce îl aşteaptă? Ce-ar fi fost dacă Moise făcea un buget de genul: – de câţi bani e nevoie ca să treci 1.500.000 – 2.000.000 de oameni prin Marea Roşie ca pe uscat? Asta fiind doar “cireaşa de pe tort”, fără să mai punem la socoteală minunile din Egipt – câte tone de sânge era nevoie ca să transformi marele fluviu Nil şi toate apele Egiptului în sânge, etc, etc. Sau cu mana şi prepeliţele – cum să găseşti furnizori de mană şi de prepeliţe, să nu fie expirate ş.a.m.d.
    Sau Daniel, s-a gândit care ar fi cea mai bună strategie pentru a închide gurile leilor şi care este probabilitatea de a ieşi teafăr din groapa cu lei? Sau cei 3 tovarăşi ai lui Daniel din cuptorul încins de 7 ori mai mult decât era necesar ca să transformi un om în scrum?
    Dacă David ar fi solicitat nişte studii de balistică, nişte simulări pe “nisiputer”, ca să determine unghiul exact de aruncare a unei pietre astfel încât să nimerească fruntea lui Goliat?
    Câte şedinţe au trebuit să ţină, câtă bătaie de cap, bugete, estimări, intrări-ieşiri, laptop-uri pe genunchi, powerpoint-uri, etc, etc.
    Apoi nici nu vreau să mă gândesc la oamenii pe care Domnul Isus I-a ales în echipa Sa, nişte “vai-ş-amar” cu care El vroia să cucerească lumea.
   “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
  Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 8:37-39

   Porunca Domnului este: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici”!
   Strategia este: “botezându-i şi învăţându-i”
  Bugetul: “şi iată că EUEU sunt cu voi până la sfârşitul veacului”  
     Ok, ok, dar… după aceea? După sfârşitul veacului? Poate că un posibil răspuns ar putea fi: după sfârşitul veacului (veacului lumii acesteia sau veacului vostru, ca indivizi) veţi fi voi cu MINE.  
    Există o nebunie a propovăduirii Crucii…
   Propovăduirea Crucii nu presupune în primul rând şedinţe, planificări, bugete, metode, bani, strategii, ci presupune inimă!
   Sunt necesare şi importante şi cele de mai sus, dar toate acestea ar fi ca o maşină fără şofer. Şoferul este esenţa. Chiar dacă maşina se strică, şoferul poate ajunge la ţintă şi fără maşină, dar maşina fără sofer NU poate ajunge la ţintă.
 Dumnezeu caută doar inimi dedicate 100%.
    Doamne, Te rog ajută-mă să am o inimă dedicată Ţie în totalitate, complet, absolut, pe deplin. Şi dă-mi înţelepciunea să umblu în faptele bune pe care Tu le-ai pregătit deja mai dinainte, astfel încât la timp şi ne-la-timp, în strâmtorare sau în libertate, în bucurie sau în necaz, Evanghelia Domnului Isus Cristos să fie propovaduită.

  Care este diferenţa dintre marii eroi ai credinţei şi noi?
   Genunchii.
  Genunchii tociţi de rugăciune.
  Asta face diferenţa, plus credinţa de nezguduit, neclintită!
 Şi dumnezeul prea mic. Al nostru, nu al lor.
 Al lor a fost şi s-a dovedit că a fost, este şi va fi CEL ATOTPUTERNIC.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/89913/bugetul-lui-moise-pentru-trecerea-marii-rosii