Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă,
ca să aducă şi mai mult rod. (Ioan 15:2)

O copilă a lui Dumnezeu a fost odată copleşită de numărul de necazuri care ţinteau spre ea. Pe când se plimba pe lângă o vie în strălucirea bogată a toamnei, a observat aspectul ei neîngrijit şi abundenţa de frunze care erau încă pe mlădiţe. Pământul fusese năpădit de o încâlcire de buruieni şi iarbă, şi întregul loc părea complet neîngrijit. În timp ce se gândea la privelişte, Grădinarul ceresc i-a şoptit un mesaj atât de preţios, că nu s-a putut opri să nu-l împărtăşească.
Mesajul a fost acesta: „Dragul Meu copil, întrebi de numărul de încercări din viaţa ta? Adu-ţi aminte de vie şi învaţă de la ea. Grădinarul nu mai taie şi nu mai îngrijeşte via şi nu mai pliveşte pământul doar atunci când nu mai aşteaptă nimic de la vie în timpul acelui sezon. El o lasă-n pace, pentru că rodnicia ei s-a dus şi orice efort suplimentar n-ar aduce nici un profit acum. În acelaşi fel, eliberarea de suferinţă duce la inutilitate. Vrei acum să nu mai tai în viaţa ta? Vrei să te las în pace?"
Atunci inima ei mângâiată a strigat: „Nu!" Homera Homer-Dixon

Mlădiţa este cea care poartă rodul,
Ea simte cuţitul,
Care o taie pentru o creştere mai mare,
Pentru o viaţă mai plină.

Deşi orice rămurică înmugurită poate fi tăiată,
Şi orice cârcel
Care se leagănă graţios, sau orice frunză care răsare,
Îşi poate pierde locul,

O, tu, a cărui viaţă de bucurii pare uitată,
Cu frumuseţea tăiată;
Ale cărui aspiraţii zac în praf,
Strivite şi rupte toate,

Bucură-te, deşi orice dorinţă, orice vis,
Orice speranţă a ta
Va cădea şi va păli; este mâna
Dragostei divine

Care ţine cuţitul, care taie şi frânge
Cu cea mai gingaşă atingere,
Pentru ca tu, a cărui viaţă a purtat un rod,
Să poţi acum purta mai mult. Annie Johnson Flint