Izvoare in Desert - 4 Aprilie
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse
Elisei s-a rugat şi a zis:
„Doamne, deschide-i ochii să vadă".
(2 Împăraţi 6:17)
Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem". Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc" ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.
Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf" pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.
Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.
Hannah Whitall Smith
Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.
Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt" (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/9020/izvoare-in-desert-4-aprilie