Întrare în Ierusalim
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Paște
Entuziasmul strigă, entuziasmul joacă,
Haine se-aştern pe cale şi frunze de finici
Ca Regele pe moale fără dureri să treacă
Vărsând milostivirea pe goi şi pe calici.

Cetatea e uimită căci ea nu îl cunoaşte
Şi nu-nţelege sincer cum asta s-a-ntâmplat
Că n-a avut o ştire de creşteri şi de naşteri
Stând în nedumerire de-un astfel împărat.

Se strigă-n jur: Osana! şi-i multă veselie,
Iar oameni-s de parcă doar ce s-au pocăit
Visând cu toţi de-avalma doar pierderi de robie
Şi împliniri de toate în traiul fericit.

În jur e primăvară! În jur e prospeţime!
Când chiar o buturugă încearcă-a da lăstari,
Potop de simţăminte e-n praznicul mulţimii
Cu-atenţie păstorită de bacii cărturari.

Ce stau mai la o parte de îmbluzeala vie
Netulburând pe faţă vre-un simţ ce nu e „scris”,
Iar oameni trag cu ochii din beata bucurie
Păstorii dacă nu zic că asta-i interzis.

Azi libertate-i parcă în forfotiri de gloată
Şi, exaltând, răsună iubire, vis şi dor,
Iar oamenii sunt veseli căci măgăruşul poartă
Spre moarte jertfa tristă a laşităţii lor!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/90202/intrare-in-ierusalim