Am observat în viaţa de zi cu zi, că omul, pe măsură ce se îndepărtează de Dumnezeu, nu are pace. În Sfântul Cuvânt apar două expresii legate de pace: "pacea cu Dumnezeu" şi "pacea lui Dumnezeu". Domnul Isus spune: "Vă las pacea, vă dau pacea Mea" - adică pacea lui Dumnezeu! Pacea unei inimi netulburate: "Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte." Domnul Isus în Ioan 14.26, descrie venirea Duhului ca sursă a păcii lui Dumnezeu.

   Omul care nu se află în Isus Cristos nu cunoaşte nimic despre pacea în relaţia cu Dumnezeu, deoarece păcatul său este veşnic în faţa sa şi el ştie că este răspunzător  înaintea lui Dumnezeu la Judecată. Această frică continuă să-l deposedeze pe om de pacea cu Dumnezeu toată viaţa. Totuşi, atunci când omul respectiv Îl crede pe Isus Cristos şi crede în Cuvânt, şi-L cheamă ca Domn şi Mântuitor, Isus, vine după cum a promis şi curăţă omul de păcatele lui (Apocalipsa 3.20 şi 1 Ioan 1.7,9).

Abia după ce omul realizează efectiv în inima lui iertarea lui Dumnezeu va avea pacea. Pacea lui Dumnezeu reprezintă antidotul îngrijorării. Ea nu mai poate fi tulburată de prezenţa dificultăţilor. Să ne gândim la Domnul Isus care în mijlocul furtunii dormea în corabie! Nu circumstanţele determină pacea. E drept, faptul că suntem creştini nu ne scuteşte de circumstanţele dificile ale vieţii, dar prezenţa Duhului Sfânt ne furnizează una din cele mai mari comori ale vieţii: "pacea lui Dumnezeu", în ciuda oricăror situaţii grele. Cred că la aceasta se gândea apostolul Pavel când scria: "Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus." (Filipeni 4.6-7)

   Domnul Isus să ne umple inimile de pace, vă îndemn s-o cereţi cu credinţă, astăzi! Slăvit să fie Domnul!