Când lui Isus m-am predat
Autor: Ioan Hapca
Album: din comorile de har
Categorie: Incurajare
Când lui Isus m-am predat
Sufletu mi s-a luminat
Căci de păcat m-a curățat
Și pace în suflet mi-a dat.
Liber de-orice neputință,
Mă închin cu recunoștință
Fiindcă în orice privință
Am prin Domnul biruință.
Acum văd că-i cu putință,
Când te întorci cu pocăință
Și din întreaga ta ființă,
Să birui totul prin credință!
Nu mai vreau lupte în zadar
Nici un trai meschin și-amar...
Dumnezeu îmi dă prin har
Neprihănirea Lui în dar!
Sunt sătul de neputință,
De lupte făr’ de biruință,
De zbatere și suferință...
Acum umblu prin credință!
Știu Doamne că vrei să dărui
La toți pacea Fiului...
Și prin Lucrarea Duhului
Să schimbi inima omului,
De-aceea Te rog să pui
Pace, în inimi unde nu-i
Și să faci parte orișicui
De splendoarea cerului!
Zaragoza 29/03/2012
De Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/90296/cand-lui-isus-m-am-predat