El va lucra. (Psalmul 37:5)

Odată credeam că după ce m-am rugat, era responsabilitatea mea să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să primesc răspunsul. Însă Dumnezeu m-a învăţat o cale mai bună şi mi-a arătat că efortul propriu întotdeauna împiedică lucrarea Lui. De asemenea mi-a descoperit că atunci când mă rugam şi-mi puneam toată încrederea în El pentru ceva, El pur şi simplu vroia ca eu să aştept într-o atitudine de laudă şi să fac numai ce-mi spune El. A sta liniştit, fără să faci nimic decât să te încrezi în Domnul, produce un sentiment de incertitudine, şi există deseori o mare ispită de a-ţi lua lupta în propriile mâini.
Ştim cu toţii ce dificil este să salvezi un om de la înec când acesta încearcă să-şi ajute salvatorul, şi este la fel de dificil pentru Domnul să ducă luptele noastre pentru noi, când insistăm să le ducem noi. Nu că Dumnezeu nu ar vrea, dar nu poate, pentru că intervenţia noastră împiedică lucrarea Lui. C.H.P.
Forţele spirituale nu pot lucra atâta vreme cât noi ne încredem în forţele pământeşti.
Deseori nu reuşim să-I dăm lui Dumnezeu ocazia de a lucra, pentru că nu realizăm că El are nevoie de timp pentru a ne răspunde la rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să coloreze un trandafir sau să facă să crească un stejar mare. Şi Îi trebuie timp ca să facă pâine din lanurile de grâu. El alege pământul, apoi îl ară şi-l afână. Îl însămânţează şi-l udă cu ploi şi rouă. Apoi aduce căldura dătătoare de viaţă firicelului de iarbă, mai târziu creşte spicul şi bobul de grâu auriu, şi în sfârşit dă pâine celor flămânzi.
Toate acestea iau timp. De aceea semănăm sămânţa, lucrăm pământul şi apoi aşteptăm şi ne încredem în Dumnezeu până se împlineşte planul Său. Înţelegem acest principiu când este vorba de cultivarea unui câmp, şi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie în ce priveşte viaţa noastră de rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne răspundă la rugăciuni. J.H.M.