Te voi înălţa!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Vreau să Te laud
Categorie: Laudă și închinare
Te voi înălţa Dumnezeul meu
Voi binecuvânta Numele Tău
Mare este Domnul Dumnezeu
Şi minunat mai este Fiul Său.

Isuse, vrednic de laudă Tu eşti
Cu ochii Tăi pătrunzător priveşti
În slava măreţiei Tale străluceşti
Şi totuşi Doamne Isus, ne iubeşti.

Faci lucrurile mari şi nepătrunse
Se-ntâmplă ce nu se mai văzuse
Sunt reguli noi ce-acum s-aduse
Legile lumii-s toate azi distruse.

Isuse, fiecare om să Te iubească
Lucrările toate să Ţi le vestească
Credincioşia Ta s-o preamărească
Şi tuturora, de Tine să vorbească.

Să trâmbiţeze aducerea aminte
A bunătăţilor Tale nemărginite
A dragostei şi-a îndurării oferite
A vieţii şi-a inimilor primenite.

În fiecare zi Te voi binecuvânta
În veci Numele Tău-L voi lăuda
Voi spune mult de bunătatea Ta
Şi cât de mare, Ţi-e strălucirea.

Laudă gura mea să Îţi vestească
Isuse, Domn din Patria Cerească
Acela Sfânt ce poate să cunoască
Ce era ieri şi ce-o să mai sosească.

A.N
29.03.2012 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/90367/te-voi-inalta