Strigă cocoşii-n zori sentinţa la trădări
Şi Petru plânge frânt, iar Iuda-n laţ se bagă...
Posibil, frate drag, şi noi în înserări
Păşit-am strâmb şi prost în noaptea asta vagă.

Ci dacă am avut puterea pentru plâns
Se vede că arginţii nu ne-au sunat în mână
Chiar dacă-am fost căzuţi, cu orizontul stins
Să cerem iar putem Iertare şi Lumină.

Nu trebuie să vezi în laţ ieşiri din caz,
Ci vino la Isus înfrânt, dar fără frică:
Chiar de va fi în căi de şapte ori să cazi
El şi a şaptea oară din ţărnă te ridică.

Mai rău de alţi eroi ce-n jur tot mint şi mint
Tot socotind bălos podoabe şi succese
Căci au luat demult pe înserat argint
Şi-l folosesc brutal în pofte şi-interese.

Ei viitor nu au cât nu ar fi de sus
Căci laţul lumii strâns le strangulează viaţa,
Demult ei nu-L aud şi nu-L văd pe Isus
Doar zâmbet înlemnit mai strâmbă ca paiaţa.

Ni-i Calea în căderi şi-n îndoieli de minţi,
Ci cruntă cât n-ar fi şi-adâncă prăbuşirea
Ne-om ridica-n genunchi în rugăciuni fierbinţi
Să ne-ntărească iar Credinţa şi Iubirea.

Cocoşii-n zori de zori apelul strigă larg –
Îngenuncheat nu cazi, ci te ridici spre roadă!
Chemarea n-o aud acei suiți în ștreang
Care-s aşa de sus că nu pot să mai cadă.