Oamenii cu gânduri rele L-au atârnat pe Isus pe o cruce de lemn, exact aşa cum Isus spusese ucenicilor Lui că vor face. Mântuirea unei lumi pierdute era în joc. Când a murit, trupul Lui a fost luat de pe cruce şi pus într-un mormânt. Când a înviat din morţi şi S-a înălţat la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, acea cruce de lemn nu a mai avut nici o însemnătate în mintea lui Dumnezeu.  NICI UNA!

   Unele biserici sunt foarte îndrăgostite de aşchii despre care ei spun că provin din crucea pe care a murit Isus. Dincolo de astfel de afirmaţii aşa de dubioase, crucea aceea veche de lemn nu mai există. Sper că ne dăm seama de faptul acesta când cântăm Vechea cruce aspră:

   Oh, acea flacără de foc viu- Ce-a strălucit atât de puternic în sfinţii din vechime, - Ce-a poruncit sufletelor spre cer să năzuiască, - Liniştiţi în necazuri, cutezători în pericol. - Doamne, unde este acel Duh ce-a locuit - În pieptul lui Avraam şi l-a pecetluit pentru Tine, - Ce-a topit inima lui Pavel de durere - Şi-a strălucit de energie divină? - Acel Duh ce din veac în veac - A proclamat dragostea Ta şi a învăţat căile Tale, - Ce-a luminat pagina vie a lui Isaia - Şi-a suflat în cântecele sfinte ale lui David.

   Şi noi trebuie să ne întrebăm: "Doamne, unde este acel Duh?" De ce trebuie să strigăm patetic şi tânguitor: "Unde este Duhul Tău, Doamne?". Cred că din cauză că suntem diferiţi de sfinţii din vechime în privinţa relaţiei noastre cu crucea - atitudinea noastră faţă de cruce.