Toţi creştinii au un vrăjmaş comun: diavolul acela bătrân, Satan. Când stăm îmreună, când ne rugăm împreună, când ne închinăm împreună, îl repudiem pe el şi înşelătoriile lui. El este inamicul nostru comun, şi foloseşte o varietate de manipulări pentru a ne împiedica în vieţile noastre spirituale. Duhul ne spune să aruncăm tot ce ne-ar putea împiedica în alergare. Ne spune să fim conştienţi de micile păcate şi greşeli care ne-ar putea abate de la voia lui Dumnezeu pe măsură ce alergăm. Dar iată care este lucrul important: El ne spune să ne ţinem ochii aţintiţi la Isus pentru că numai El este iniţiatorul şi Exemplul nostru victorios. Într-un sens foarte real, credinţa înseamnă să ne fixăm ochii la Isus, păstrându-l pe Isus înaintea ochilor noştri indiferent de ceea ce alţii ar putea face pretutindeni în jurul nostru. Este un sfat excelent, deoarece noi, ca fiinţe umane, ştim că nu suntem suficienţi în noi înşine. Este în natura noastră să ne uităm afară - să privim dincolo de noi înşine pentru ajutor. Lumea aceasta este mare şi fatală, iar noi suntem prea slabi şi nu suntem suficient de înţelepţi ca să ne ocupăm de ea!

   O altă trăsătură umană este să privim dincolo de noi pentru asigurare. Sperăm să găsim pe cineva vrednic de încredere. Vrem pe cineva care s-a descurcat, cineva care a făcut ce ne-ar plăcea nouă să facem. Scriitorul către Evrei ne îndreaptă spre Cel desăvârşit şi biruitor, Marele nostru Preot veşnic, care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa noastră. El a suferit crucea, iar acum este Biruitorul veşnic şi Avocatul nostru în ceruri.