Dorinţe în adânc se răscolesc
Autor: Greta Andreica
Album: Pasi... spre cer
Categorie: Diverse
Dorinţe în adânc se răscolesc
În drumul spre mai bine,
După desăvârşire azi tânjesc
Sfinţenia cu sete o doresc,
Luptând sa mă dezbrac de sine.

Privind din locul ce am ajuns
Către Divina-ţi frumuseţe,
Vreau ca să rămân un fiu supus
Să nu mă plâng de greul dus
Având a dragostei blândeţe.

Către Sublim Divin alerg
Cu întreaga mea fiintă,
Mă înarmez, catre El merg
Tot ce e rău încerc să şterg,
Şi să trăiesc în biruinţă.

Doresc să Te slujesc deplin
O Doamne, cu a mea fiinţă,
Păcatului să nu mă-nchin
Să nu mă umple a lui pelin
Ci să trăiesc în pocăinţă.

O Dumnezeu măreţ din cer
Ajută-mi pe cărare
Ca-n lupta grea eu să nu pier
Credinţă azi smerit îţi cer
Să biruiesc prin încercare.

Să mă desăvârşeşti deplin
Cât sunt aici în vale
Chiar de-am să fiu umplut de spini,
Sau dus departe-ntre străini…
Să nu mă rătăcesc de sfânta Cale.

Ajută-mă să nu mă las de Tine
Ca şi în veacul viitor
Să fiu cu cel ce-ţi aparţine,
Să nu-mi pierd roadele puţine
Ci să mă-nalţ cu sfinţi-n zbor.

Amin
Zalau, Aprilie 2012

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/90403/dorinte-in-adanc-se-rascolesc