În zile pline de întuneric,
trupu-mi se sfâşia
de cioburi de cuvinte,
iar gândul se sfărâma
de colţuri din ţărână.

Şi într-o zi,
păşi-n al meu întuneric
Lumina,
zdrobindu-mi zbuciumul
dăruindu-mi pace.

De atunci,
mă întreb întruna
cine sunt eu să merit
Lumina?