E viu Mântuitorul
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Paște
E VIU MÂNTUITORUL
Să cânte toți de bucurie
Și toți să fie mărturie
E viu, în veci, al jertfei Miel
De-aceea azi avem un țel
Și mergem veseli pe cărare
Spre Țara plină de splendoare.
E siguranță, nu-i părere
A fost, atunci, o Înviere
Și cine poate să o nege?
Acei ce nu-L cunosc pe Rege
Și nu știu că îi poate scoate
Din starea fără demnitate.
Să cânte-ntreaga omenire
Că nu sinistra răstignire
A fost lucrarea cea din urmă
Pentru o păcătoasă turmă
Ci-a fost ieșirea la lumină
A Celui ce-i cu noi la Cină.
Omagiul nostru să se suie
La Cel străpuns de grele cuie,
La Fiul ce-a răbdat ocară
Și-apoi a ridicat o scară
Ca să urcăm spre Nemurire
În Plaiul plin de strălucire.
”E viu! E viu!” – spun milioane
Din străzi, piețe și amvoane
Și se înalță simfonia
C-a fost învinsă agonia
Și nu a triumfat trădarea
Ci mila, crezul și iertarea.
E minunată sărbătoare
În inimi sfinte, iubitoare
Pe-ntinsul țărilor creștine
Vezi fețe vesele, senine
Sunt toți cuprinși de-un sentiment
Că EL, Mesia e prezent...
El și azi trece prin cetate
E viu; să-I dăm prioritate!
El trece să mai dea povețe
Din taine sfinte să ne-nvețe
Iar când spre răni, duios, privește
Îndată le tămăduiește.
E viu, e viu Mântuitorul
Ne luminează viitorul
E pacea noastră și tăria
Cu El e plină visteria
Prin El avem divinitate
Și mergem spre eternitate.
George Cornici/3 Aprilie, 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/90576/e-viu-mantuitorul