Ştiaţi că toţi au viaţa lor de devoţiune? Nu vorbiţi despre cei care au o viaţă de devoţiune şi cei care nu au. Toţi au! Unii oameni sunt devotaţi muzicii rock. Viaţa lor de devoţiune o reprezintă sunetul care se revarsă în urechile lor. Unii sunt devotaţi bursei. Ei petrec ore în şir citind cifre tipărite care pe noi, ceilalţi, ne-ar plictisi de moarte. Unii sunt devotaţi propriei lor înfîţişări. Viaţa lor de devoţiune se derulează între oglindă şi magazin. Unii sunt devotaţi sportului. Timpul lor de devoţiune se scurge în faţa paginii sportive din ziar. Şi mulţi sunt devotaţi televiziunii. O răsucire de buton şi orele par să se scurgă pe nesimţite. Sau computerului...
Ce insultă la adresa Împăratului Împăraţilor, adusă chiar de oamenii care pretind că sunt copiii Lui! Ei nu reuşesc să petreacă timp gândindu-se la El, vorbind cu El şi ascultându-L! Dacă întradevăr avem de gând să ne închinăm lui Dumnezeu, atunci nu putem să ne petrecem viaţa închinându-ne nouă sau altora.
Şi aceasta este firul comun - dar adesea neluat în seamă - al soliilor îngerilor din Apocalipsa - avertismentul împotriva închinării la sine sunt condamnate din cauza sistemului lor organizat de închinarea la sine şi invitaţia de a ne închina lui Dumnezeu. Babilonul şi fiara sunt condamnate din cauza sistemului lor organizat de închinarea la sine. Dar este posibil şi creştinii declaraţi să alunece în capcana "falsului zeu" despre care îi avertizează şi pe alţii. Şi facem aceasta, găsind timp pentru toţi, pentru toate, în afară de Dumnezeu căruia pretindem că ne închinăm.
"Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă...şi închinaţi-vă Lui..." (Apocalipsa 14.7). Dacă noi credem că există vreo cale de-a ne mântui singuri şi ne atribuim o parte din slavă pentru acţiunile noastre, atunci sfârşim închinându-ne nouă înşine în loc să ne închinăm lui Dumnezeu. Dacă noi credem cu adevărat în neprihănirea dată prin credinţă, atunci vom petrece timp venind la Isus, închinându-ne Lui, slăvindu-L pe El şi învăţând să ne încredem în El.