PSALMUL 27:13
"O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii".
Psalmii lui David sînt o candelă pentru picioarele noastre astăzi şi o lumină pe cărarea noastră mîine. Experienţele psalmistului pe care le descrie cu circa 2600 de ani în urmă, se potrivesc atît de bine cu experienţele copiilor lui Dumnezeu din vremea de acum. De cîte ori ei au fost mîngîiaţi, îmbărbătaţi, învioraţi şi ridicaţi, de cîte ori credinţa lor care era gata să se scufunde a fost readusă la linia de plutire.
În faţa noastră sînt zile din ce în ce mai grele şi descurajarea ar putea să cuprindă pe aceia care nu au o credinţă vie într-un Dumnezeu viu. Totuşi va fi şi un "mîine" al izbăvirilor din experienţele dureroase; va fi şi un "ieri" cînd ele vor fi uitate "ca nişte ape care s-au scurs" (Iov 11:16). Încercarea, greutatea, acest nor negru care s-a abătut deodată pe calea noastră, ne-ar putea face să ne clătinam, dacă credinţa noastră n-ar fi ancorată tare, dincolo de perdeaua dinăuntru, în locul prea sfînt, de chivotul mîntuirii noatre, DOMNUL HRISTOS, care ne transmite nădejdea izbăvirii. Vrăşmaşul ne cerne, şi cel care porunceşte puterilor întunericului, pare să triumfe; dar Domnul nostru domneşte mai pe sus de toate şi ziua este aproape, poate mai aproape decît gîndim, cînd "vom vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii". Să ştim să vedem mai dinainte încercarea ca şi cum au trecut ani peste ea şi astfel, prin credinţă îl vom putea lăuda. Privind în urmă, vom înţelege atunci că în norul negru era ascunsă o ploaie binecuvîntată a Mîntuitorului noastru, o îmbogăţire spirituală şi o experienţă a ceeace înseamnă să ne încredem şi să nădăjduim în Domnul Isus în orice situaţie.
De aceea să îndrăznim să ne bazăm pe făgăduinţele lui Dumnezeu; nu este acum vremea ca să disperăm. Vom vedea "bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii". Să remarcăm aceasta: "pe pămîntul celor vii". Nu numai în cer după plecarea noastră de aici, ci şi aici pe pămînt. Apostolul Pavel spune că evlavia are nădejdea vieţii de acum şi a celei viitoare. Credinţa nu se uită niciodată la împrejurări; ea se uită direct la Dumnezeu; ea are de-a face numai cu făgăduinţele şi credincioşia lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim dincolo de împrejurări, la "Dumnezeul împrejurărilor". Necredinţa aşează împrejurările între suflet şi Dumnezeu. Credinţa pune pe Dumnezeu între suflet şi împrejurări. Pentru a avea un om în Hristos a fost necesar ca Domnul Hristos să fie zdrobit, dar pentru ca El să fe văzut în om, trebuie ca vasul să fie zdrobit.