E asa de intunecat coltul meu de cer, Doamne...
Azi, parca razele soarelui mi-au inconjurat fiinta cu noapte.
Sufla un vant puternic...
Ma furisez afara si ma asez incet, langa porumbelul pe care azi mi l-ai trimis.
L-am gasit de dimineata, langa geamul meu...
tremura.. nu stiu daca de tema sau de frig...
Am alergat dupa un miez de paine si putina apa.
Ne-am imprietenit, in timp ce il hraneam.
E schiop porumbelul Tau Doamne...
ii lipseste piciorul drept...
Poate durerea, ca a fost nevoit sa fie despartit de Tine, i-a frant piciorul drept...
a ramas jumatate de putere la Tine, iar cu cealalta jumatate a strabatut pamantul, pana a ajuns langa geamul meu.
E atat de frumos...
are margele de cer la gat,
poate l-ai trimis cu cerul agatat de el, sa-mi aminteasca mai curat de Vesnicie.
Ochii lui sunt tristi, dar poarta licarire de iubire...
mi-ai trimis schinteie de iubire din Iubirea Ta, in ochii lui...
Stiai de ce am nevoie azi Doamne...
de o minune...
si minunea a luat chip de porumbel...
Ma intreb, cand porumbelul Tau se va intoarce acasa, ce vei astepta de la mine...
L-ai trimis, sa ma inveti ceva...
Tu totdeauna ma inveti...
Mi-e teama, sa nu inteleg bine si clar lectia... si vizita ciudata a porumbelului sa nu primeasca rod...
Iarta-mi lacrimile..
dar nu le pot opri..
M-am indragostit de atentia ta Doamne, de dragostea si minunile Tale, fara inteles uneori pentru noi...
Iarta-mi lacrimile porumbel auriu...
ti-am stropit aripa, cand dormeai in bratele mele...
Sper sa nu te fi ranit...
Ai tresarit...
Oare sa fi auzit in lacrima aceea, chemarea Cerului, Acasa?
Mai ramai minune...
mai ramai...