În primăvara mea mă dor fragezi lăstari
Ce rup prin scoarţă cale smulgându-se-n lumină,
Aş vrea să îi opresc cu nişte slove tari,
Dar ei prea fericiţi zâmbesc în ziua plină.

În primăvara mea mă chinuie-ncolţiri
Care sfarămă sâmburi numai să deie-afară,
Aș vrea ceva să zic, dar ei ca nişte miri,
Privesc aşa curat în jur de primăvară.

În primăvara mea dor muguri şi boboci
Ce rup starea fricoasă şi ghemuită-a iernii,
Cum să-i învăţ cumva prudenţa unei scoici
Când ei râd în azur fugind de forme terne.

Ce aş putea să fac cu primăvara mea
Că e aşa naivă şi-aşa copilăroasă
Neintuind că-n jur hoţeşte pizma rea
Ce culcă primăveri sub coasa-i fioroasă.

Eu pieptul am să-mi pun să pot s-o ocrotesc
Şi de-a lovi – în mine să bată urâciunea!
Mă doare primăvara... mă doară... c-o trăiesc:
Pe dânsa să n-o-atingă hâtria şi minciuna!