În negura din noapte,
În reci, grele şoapte,
Eram şi eu acolo
În "gloata de spini"
Cu ura în mine,
Cu vorbele-mi grele,
În mȃnă paharul
De negrul venin.
Băut-a Isus, paharul de moarte
Purtat-a atunci şi grelele-mi şoapte.
Se uită la mine . . . 'ntr-un jalnic suspin.
Iar eu, sunt trezită la cruce în milă
'N durere de chinul Fiului Sublim.
O clipă! Un sunet . . .! Cutremur!
Şi cerul a plâns pe pămȃnt.
Şi fără de zdrenţele-mi grele
Şi fără de mine, 'n mirare
Eu ies cu Domnul din negrul mormȃnt!
Învie natura!
Se-aud: Osanale!
E viu! A înviat!
Eu asta o ştiu!
Mă-ntorc cu iubire
Spre Domnul Iertării
Căci mâna-I zdrobită de cui
E aici, peste mine . . . că-s viu!




Christos a înviat!